SPCLEP STÂLPENI

15.01.2021

Înființarea unui Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor în comuna Stâlpeni este o provocare pentru administrația locală întrucât este un proiect mare care necesită investiții, investiții care pe termen lung se vor concretiza în diverse beneficii pe care le vor obține cetățenii din comuna Stâlpeni.

Mi s-a spus despre acest proiect că nu este unul realizabil întrucât comuna Stâlpeni este o comună mica care nu-și permite o astfel de investiție și că beneficiile nu acoperă costurile de implementare și întreținere sau că legea nu permite un astfel de serviciu având în vedere că cetățenii comunei Stâlpeni sunt în momentul de față arondați orașului Mioveni.

În realitate proictul este unul viabil care se poate dezvolta, se poate implementa și poate funcționa foarte bine însă pentru asta este nevoie de implicare, este nevoie de voință și este nevoie ca aleșii noștri locali să conștientizeze nevoia și avantajele înființării unui astfel de serviciu în comuna Stâlpeni.

Proiectul a fost depus la Primăria Stâlpeni în vara anului 2020 însă din păcate, nici până astăzi, acesta nu a fost dezbătut sau votat în vreo ședință a Consiliului Local Stâlpeni.

© 2020 DANIEL DOBRIȘAN / Toate drepturile rezervate
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți