TRANSPARENȚA CONSILIULUI LOCAL STÂLPENI!

12.01.2021

Transparența este un lucru normal într-o instituție publică care nu are nimic de ascuns și totodată este un drept al cetățenilor pe care aceștia îl au, să cunoască ce se întâmplă cu banul public, să cunoască ce servicii sunt încheiate de către aleșii locali în numele cetățenilor ș.a.m.d.

Înainte de toate, trebuie să înțelegem care sunt rolurile fiecăruia, care sunt pozițiile pe care ne aflăm, noi ca cetățeni ai acestei comune suntem plătitori de taxe și impozite, lucrăm 4, 6 sau 8 ore pe zi iar la sfârșitul lunii în loc să primim tot salariul pe care îl plătește angajatorul, primim numai 60% din el pentru că restul de 40% este oprit de stat pentru diverse contribuții iar colac peste pupăză, o dată pe an mai trebuie să plătim și alte taxe și impozite la primărie pentru diverse servicii locale precum gunoi, pază, teren etc.

Cele din urmă sunt taxe stabilite de Consiliul Local adică de oamenii pe care i-am ales noi și atunci ne întrebăm așa, dacă oamenii ăștia stabilesc ce să plătim noi și cât să plătim atunci de ce nu am putea să-i vedem și noi atunci când stabilesc toate astea? Până la urmă noi cetățenii suntem cei care suferim pe seama a ceea ce ei votează și hotărăsc așa că avem tot dreptul ăsta și mai mult decât atât, este un lucru firesc care se întâmplă și în alte localități, pur și simplu cineva se ocupă să pornească o camera de filmat, înregistrează ședința și poate chiar o transmit în direct pe facebook.

Vestea proastă este că acest proiect de înregistrare a ședințelor Consiliului Local a fost pus pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare care a avut loc pe whatsapp iar bineînțeles că majoritatea a decis să amâne proiectul sub pretextul că nu sunt fonduri.

Vestea bună este că proiectul a fost cerut în scris de către consilierii locali ai opoziției și urmează să fie dezbătut în ședința ORDINARĂ din luna ianuarie când vom avea o nouă șansă de a trece acest proiect.

© 2020 DANIEL DOBRIȘAN / Toate drepturile rezervate
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți